Nici zi, nici noapte

Nici zi, nici noapte
Ana-Maria Păunescu
Publicat: 16/12/2024, 09:06
Actualizat: 16/12/2024, 09:07

Mai ales prin sate, casele sunt deja împodobite pentru sărbătorile de iarnă. Aproape că îți poți da seama din numărul beculețelor atârnate dacă e casă în care crește vreun copil sau dacă e locuință în care toți copiii au crescut deja. Albastru, auriu, roșu, argintiu, culorile din orice „steag” de Crăciun, care se aprinde la două secunde altfel și care îi face pe unii dintre cei mari să amețească și să mute privirea, cât mai departe, spre zări în care nu clipocește nimic.

Și, totuși, nu-i un decembrie liniștit. Nu e liniște în țara noastră. În inimile noastre. De la ultima noastră întâlnire în cuvinte de aici, din Gândul care face meseria nobilă de a lăsa oamenii să se exprime liber, am mai pierdut un om, un actor, o personalitate a României de azi și de ieri.

După o luptă grea – se pare, de fapt, că imposibilă – cu o boală care încă nu știe să se lase vindecată, actorul Mircea Diaconu nu a mai prins aniversarea cu numărul 75, pe care ar fi trebuit să o petreacă între ai săi, pe 24 decembrie, în Ajun.

Îmi aduc aminte de o poezie a tatei, din 1996, Lumea fără mine, de care ar vrea oricare dintre noi să scape, din vraja căreia ar încerca oricine să se smulgă, dar pe care ajungem toți, cândva, să o trăim. Să o trăim, murind:

„M-am întristat,
gândindu-mă
că, dacă eu mor
duminică,
toate aranjamentele săptămânii viitoare
se vor împlini fără mine,
chiar şi serialele de televiziune,
continuând,
netulburate,
cu episoade noi,
după ce am urmărit, toată săptămâna,
reclama pentru ele,
de pe fotoliul
unde bolesc.” (Adrian Păunescu)

În tot acest vârtej, casele se împodobesc și arată de parcă ar fi locuite. Așa arată și țara asta, de parcă ar fi locuită, de parcă, brusc, n-ar mai fi, de parcă ar fi a cuiva, dintr-o dată – de parcă n-ar mai fi. Și, explicați-le dumneavoastră, cei cu decizia, care știți mai multe despre încălzire globală și politică națională, copiilor noștri de ce tot ce e valabil azi va deveni expirat – ba chiar blamat! – mâine. Asta îmi amintește de o vorbă a spaniolilor, din buticurile rurale de acum două zeci de ani: „Azi nu se dă pe datorie, mâine, da”. Și cum viața noastră și lectura anunțului se petrece totdeauna azi, ajungem să nu mai putem lua pe caiet niciodată nimic. Și zilnic ni se promite, cinstit aproape, că mâine.

Noi nici măcar nu vrem pe caiet ceva. Plătim pentru liniștea și siguranța țării, pentru educația coerentă a celor mici, pentru un sistem de sănătate decent, plătim cu banii jos, de zeci de ani, de zeci de vieți. Numai că nimeni nu observă plata. Sau nu o direcționează unde ar fi normal. Nimeni nu ia în serios suferința, nevoile.

Și, în tot acest timp, în tot acest zbucium, mai ales prin sate, așa cum v-am spus, casele sunt deja împodobite pentru sărbătorile de iarnă. Așteptăm Nașterea lui Iisus, ca pe o binecuvântare care ne-ar putea atinge, în zbor, și pe noi. Ca pe o rugăciune, ca pe ultima șansă (din an) pentru a ne înălța și a ajunge mai aproape de icoana la care ne închinăm în fiecare dimineață, promițând că vom fi mai buni, că vom ierta și ne vom cere iertare.

E dimineață. Începem.


Citește și:

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu

Nu ne pricepem la nimic

Ana-Maria Păunescu
Ana-Maria Păunescu s-a născut pe 25 decembrie 1990, în București, într-o casă cu poezie și aer de Crăciun. După ce a terminat liceul Cervantes mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Câți soldați nord-coreeni au fost uciși de ucraineni în două zile. Declarațiile serviciilor de informații...
Alexia Eram, mesaj suburban după ce Mario Fresh i-a dedicat o piesă. N-a mai rezistat...
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a...
Revolta unui român: „Voi câți bani le dați celor care vă pun benzină? Eu m-am...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Mihai și a lui Armando, tinerii care au pierit...
Cele mai frumos decorate clădiri de Crăciun din București în 2024. Unde sunt și cum...
Tot mai multe cazuri de cancer intestinal depistate la tineri. Care sunt cauzele
De ce e sperială ziua în care Mircea Diaconu a murit! Silviu Biriș: Nimic nu...
De ce este recomandat să puneți sare în toaletă peste noapte. Trucul pe care trebuie...
Influencerul Makaveli, audiat la poliție: "Mi-a fost drag de domnul Georgescu şi încă mi-e drag"
Carambol în Mehedinți! Patru oameni au ajuns la spital după ce trei mașini s-au ciocnit...
Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna ianuarie. Care este motivul pentru care vor...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Motocicletele și ATV-urile, interzise. Ce oraș din România a luat decizia?
Exclusiv ZF. Cele mai mari tranzacţii ale anului 2024
Sclava ROMÂNCĂ, salvată de un mare explorator britanic! A iubit-o enorm
Răsturnare de situație. Călin Georgescu aruncă bomba chiar azi: Ne întoarcem la faza inițială
Surprize neplăcute oferite de vreme. Totul se schimbă
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea...
Turist mort în apropierea Vârfului Leaota. A fost surprins de viscol, iar căzătura pe zăpadă...
Adriana Bahmuțeanu, mesaj direct către Silviu Prigoană! Ce a avut să îi spună, dar și...
Monica Bîrlădeanu, aniversare cu stil! Cum și-a celebrat vedeta cei 46 de ani
BANCUL ZILEI. Bubulina primește un mesaj de la Bulă: - Am fost răpit de extratereștri!
Descoperire uriașă în Cehia! Arheologii au găsit în același loc morminte celtice, morminte slave și...